E magnific sa nu ai timp sa te plictisesti atunci cand ai un copil. Credeam ca astea sunt povesti, insa credeti-ma ca e adevarat. Niciodata nu stii la ce sa te astepti din partea unui copil. Mai ales daca e maricel si vorbeste deja. Uneori iti pune cate o intrebare de ramai ca la dentist. Asa patesc si eu de multe ori. Imi fac treaba prin casa si daca e prea liniste in zona, stiu ca ceva a mesterit copila mea. Pe moment ma enervez cand imi dau seama in ce bucluc s-a bagat, dar in momentul urmator imi revin.
Exact asta s-a intamplat intr-o zi cand nu am dus-o la cresa. Fata e cuminte, nu zic nu, stie ca nu are voie sa se joace decat in camera ei. Prin urmare toata jucariile sunt imprastiate prin camera. A primit de la ai mei, cand era mai mica un scaunel de lemn. Voiam sa-l folosim pentru a lua masa, dar era prea mic. I-am gasit alta utilitate: se joaca fii-mea cu el. Eu imi faceam treaba linistita prin casa si mi-am dat seama ca e prea linste in casa. Insa m-am linistit cand am auzit-o vorbind cu papusile. M-am bucurat prea repede insa. La un moment dat o aud cum urla: mami mami, m-am blocat! Habar nu aveam ce se intamplase de fapt. Nu credeam ca e chiar asa de rau.
Surpriza, insa. In mometul in care am intrat in camera am vazut ca si-a bagat capul in scaun. Si nu mai era chip sa o scot de acolo. Daca ii trageam capul in jos, ii rupeam urechea, in sus nu aveam pe unde sa i-l scot. Si urla saraca. Bine ca nu am intrat si eu in panica. Am respirat adanc si mi-am adus aminte de trusa sotului. Avea acolo un fierastrau mic, si am inceput sa tai cu el, insa nu am reusit sa merg drept. Ultima solutie a fost sa aleg un cutit mare de bucatarie si sa tai efectiv lemnul respectiv. Am taiat cat am putut si apoi am tras de el.
Dupa toata isparava asta, am inceput sa rad de numa. Nu imi puteam imagina cum naiba a reusit sa se bage copila pe acolo. Pana la urma nici nu vreu sa stiu.
No comments:
Post a Comment