Spital

Ca sa ajungi la spital trebuie, mai intii sa fi bolnav, apoi sa suni la 112. De obicei, vine o ambulanta, cu o asistenta si un medic, care vede despre ce-i vorba. Daca esti pe moarte te resusciteaza (patruzecisicinci de minute!), daca nu, te transporta la ”urgente”, unde trebuie sa-ti astepti rindul (uneori si cite sapte ore!), pina cind vine un medic si te consulta. Urmeaza internarea (numai daca esti grav!), fixarea intr-un scaun cu rotile si plimbarea prin aer liber (fie vara, fie iarna!) catre sectia de spital, unde esti preluat de personalul de acolo, inclusiv de medicul specialist (caruia trebuie sa-i bagi neaparat ceva in buzunar!) ca sa nu-ti faca viata si mai grea pe timpul sederii (uneori chiar luni de zile!). Cind crezi ca tot calvarul s-a sfirsit, constati ca acesta abia incepe. Asistentele, infirmierele, alti chibiti sau bagatori de seama, platiti sa aiba grija de tine, te asteapta la colt ca sa te jecmaneasca (pentru cel mai mic serviciu pe care il ceri).” Rautatea incepe acolo unde sfirseste omenia!” observa Francois de La Rochefoucauld.