O poezie pe zi

Am perioade si perioade cand incerc sa citesc macar o carte pe zi sau sa o termin sau sa o incep. Insa niciodata nu trece o zi, fara sa descopar o poezie noua. Macar niste versuri care sa imi lumineze putin ziua. Mai caut autori cunoscuti, mai caut autori necunoscuti, poezii anonime. Am avut o  mare pasiune pentru un blog “poezii la prima mana” intr-o perioada, insa inainte de asta a fost marea dementa cu Iv cel Naiv. In cele din urma am descoperit un alt tip de poezii care mi se par chiar simpatice.

Dar ce am gasit azi mi-a facut ziua mai luminoasa. O poezie despre dragoste, despre armonie, despre rautate, despre frumusete, despre dorinta si speranta. Nu pot decat sa o pun intre ghilimele si sa las si pe altii sa se bucure de ea. Autorul e anonim, iar mesajul subliminal. Poezia se numeste “Ud” si mi-a placut la nebunie, poate sidin cauza ca m-am regasit in ea:

“Sunt uda, sunt uda rau -

 si nu,

 nu-i de la ploaie.

 Sunt uda fleasca si nici macar de la lacrimi nu e.

 O fi probabil de la umezeala dintre peretii inimii ce incet - incet

 Imi intra in putrefactie, lasand in urma un bocet…

 Asa incepe totul:

 Prin mucegai, umezeala si apa.

 Apa de sus, de jos,

 De la lipsa de viata - ma simt o paiata.

 Apa din cadavrele frunzelor care

 Incet intra si ele intr-un murmur de gheata. 

 Sunt uda - uda rau!

 Sa fie poate de la faptul ca azi

 Am stat de vorba cu Dumnezeu?!

 Dar sunt atat de uda,

 incat cand plang ma fac cat o zarzare de cruda…

 O fi vreun proces ireversibil -

 Altfel nu-mi dau seama cum sufletul meu

 E atat de ud intr-un proces vesnic accesibil! “